A fost odată ca-n povești…

A fost odată ca niciodată un tărâm de turtă dulce sus pe o colină uriașă, ascuns de munții de marțipan și o mare de ciocolată. Acolo, într-un castel de miere trăia o prințesă tânără și tare frumoasă. I se spărgeau cărările cerului în ochii-i albaștrii și îi desenai buzele cu dulceață de zmeură la cât de dulci îi erau.

Zilele de vară erau eterne, lungi și călduroase, iar prințesa nu făcea altceva decât să își petreacă tot timpul în curtea înflorată, uriașă pe care o avea aproape de castel.

Uite că, într-o zi, de după tufe de jeleu și zahar, se zări un necunoscut. Un mititel cu 2 ochi mari, o gura mititică, grăsunel la mijloc și foarte colorat. Fata se miră când văzu așa creatură, însă pentru culorile și mirosul încântător cu care o înconjură, prințesa își schimbă mirarea în curiozitate și imediat își schiță zâmbete largi pe față.

– Cine ești tu? întrebă fata zâmbitoare? Miroși tare bine?

– E-eu… sunt Melinis. răspunse un glas cald, dar tare timid. Vin din natură.

– Melinis? fata ridică ușor privirea spre el.

– Haide, vreau să-ți arat ceva! Fetei i se întinse o mână tandru și încet, exact cum ai invita o prințesă la dans. Ezită câteva secunde, însă mirosul fermecător a lui Melinis o convinse instantaneu că trebuia să acceste această invitație la dans.

– Uite, acolo este Nișcov. Este râul pe a cărui vale se află satul din care provin eu.

Fata își lua ochii de la noul ei prieten și privii în zare. Nu departe de locul ei obișnuit de joacă se afla un râu uimitor, cu apă cristalină nu cu ciocolată cum era obișnuită când se uita pe fereastră dimineața și se întreba întruna ce e dincolo de acea mare maronie dulce.

– Acolo e Mel, este un prieten de nădejde și de asemenea este tatăl meu. Prințesa, văzu imediat lângă râu un bărbat înalt, auriu care semăna cu castelul în care trăise toată viața ei.

– Este făcut din miere? Seamănă tare mult cu culorile castelului meu.

– Da, Mel înseamnă și miere în latină. Tata și castelul tău au o legătură strânsă. Albinele de peste marea de ciocolată sunt cele care au dat naștere acestul tărâm frumos, casei tale și tatălui meu!

– Și mama ta? întrebă fata curioasă. Melinis privi în zare. Copila era uimită de ce vedea, de culorile atât de jucăușe care prindeau parca viață dincolo de râu. Se opriră în loc. Melinis se uită la fată lung doar pentru a-i admira ochii mari albaștri și mirarea pe care o avea pe chip cu privire la toate minunățiile pe care tocmai i se arătase.

– Privește acolo! spuse Melinis întinzând mânuță spre un copac. Prințesa își mută deîndata ochii pe copac. Era un copac mare, bătrân, un vișin înțelep sub cregile căruia poposea un bătrân trecut prin viață, cu ochii închiși care lasă adierea caldă a vântului să îl îmbete cu zgomotele suave ale naturii.

– Cine este? Melinis nu spune nimic, scrânci puțin din dinți încercând să îi apuce iar mâna fetei și o trase cu putere spre el. Alergând spre bătrânel, prințesa putea zări o mare verde, uimitoare, dincolo de copacul bătrân. Erau câmpuri de fructe, mai parfumate decât orice dulce care-i atinsese buzele vreodată.

– Ea este mamaaa? spuse Melinis tare încântat arătând spre câmpurile de fruste de pădure.

– Vrei să încerci? vocea bătrânului se auzi puternic, dar nu înspăimântător.

Fata privi spre el imediat. Apoi spre câmpurile de fructe de pădure și mai apoi spre Melinis. Acesta nu o mai băgă în seamă pe fată, făcându-și de lucru în geanta veche a bătrânului care zăcea lângă el. Își mută iar privirea către bătrân. Avea ochii blajini, albaștrii la fel ca ea, era un om îmbrăcat simplu, învățat cu munca câmpului, învățat cu puțin. Era genul de om care știe să facă din orice îi oferă natura o adevărată masa îmbelșugată.

Melinis scrânci iar din gură când încercă să se urce pe vârfurile degețelelor sale mititele ca să-i întindî ceva bătrânului.

Bătrânul fără nume Îi întinsese fetei un borcănaș. Un borcănaș mic, roșu din care prințesa voia tare mult să guste.

– O delicatesă. Se auzi vocea bătrânului.

– Ce este asta? întrebă fata imediat, dar nu primi răsuns. Gusta puțin și ochii i se măriră de parcă ar fi mâncat cea mai delicioasă masă din viață ei. Melinis o privea zâmbind de la umbra copacului.

Fiind un tărâm de poveste, orice se poate întâmpla, orice iți dorește sufletul și orice iți visează ochii, poți scrie pe hârtie și așa poți da naștere unei povesti de milioane. Dar nu uita! Melinis nu este o poveste, nu este un basm, este o delicatesă unica, făcută cu grijă, cu atenție de niște oameni dedicați muncii lor, care vor să îți aducă un strop de dulceață aromată pregătită în cele mai bune condiții.

MELINIS este o noutate minunată pentru pasionații mierii și iubitorii de slow-food, și oferă o alternativă mult mai sănatoasă tuturor dulciurilor pe bază de zahăr. Toate ingredientele alese pentru melinisuri sunt naturale, neprocesate și nerafinate industrial. MELINIS, printr-o metodă unica de preparere este obținut din petale de trandafiri și fructe crude cufundate în miere de salcâm, și amestecate delicat pentru omogenizare și deshidratare, la temperaturi sub 35˚C. Tehnologia folosită permite combinarea fructelor și petalelor de trandafiri cu miere, într-o paletă de forme, texturi, arome, gusturi și culori spectaculoase.

Variatatea de produse include: Melinis de cătină, trandafiri, zmeură, pere, prune, vișine, gutui și afine. Folosind numai ingrediente naturale, Melinis este o delicatesă plurivalentă: un desert în sine, dar și un ingredient spectaculos în asocieri gastronomice complexe. Ideea creării Melinisului este inspirată de bucuria pregătirii bunătaților din viață de zi cu zi.

Acum, ia un pix, scrie-ți povestea si scufundă lingurița în ceva dulce și bun pentru sufletul tău!

Articol scris pentru SuperBlog 2020 – ediția 21 – proba 11