Primul contact cu un oras nou in care voiam cu disprare sa ajung, sa locuiesc si eventual sa raman, a fost mult mai diferit decat mi-am inchipuit.
Oamenii mi-au zis ca daca o sa-mi placa Bucurestiul de la inceput o sa-mi placa mereu.
Au avut dreptate.
Desi mai frecventasem capitala, niciodata nu am avut acelasi sentiment fata de acest oras urias, plin de oameni care mai de care mai diferiti.
Ce as putea sa spun, am venit in Bucuresti ca orice alt tanar – pentru un viitor mai bun, pentru o slujba mai bine platita si pentru a-mi face un viitor independent, departe de casa, sa fiu pe picioarele mele. Ei bine, jumatate este adevarat.
Am venit in capital cu o teama uriasa intepenita in gat. Imi palpa inima si sufletul cu fiecare pas cu care ma apropiam de acest oras. Imi zvacneau ochii la vederea garii de nord si ma cuprindea o teama profunda de ce anume o sa urmeze.
Am ajuns aici pentru scoala, dar nu am plecat la 18-19 ani ca orice alt bobocel, in primul an de facultate. Am venit pentru master si aste pentru ca in Craiova, orasul meu de suflet, nu gasesc mastere de doamne ajuta (cel putin dupa parerea mea, cel putin pentru ce cautam eu), asa ca am zis ca trebuie sa fac o schimbare. Voiam sa fac jurnalismul cu orice pret si voiam sa se intample asta in capitala.
Primul contact pe care l-am avut cu gara de nord si suvoaiele interminabile de oameni care paraseau trenurile mult prea aglemorate, mi-a oferit senzatia de claustrofobie – multe persoane, multa agitatie, vorbe, inghesuiala, taximetristi prea insistenti, oameni ocupati, confuzi, debusolati. Mi-am zis ca asta o sa fie, asta inseamna capitala, asta e locul in care oamenii vin de peste tot sa isi incerce norocul. Si mi-a placut.
Dupa ore intregi de cautat in disperare locatii, facultati care se mutasera intre timp, dosare peste dosare, probe peste probe, examene, emotii, tranvaie gresite, baterie la telefon zdruncinata de confuzia mea, oameni care nu stiau sa ma indrume, strazi aglomerate, strazi goale, soare prea puternic si o vointa uriasa de a incerca iar, iar, IAR!
Pot spune ca venirea mea in Bucuresti a insemnat inceperea unui capitol tare interesant din viata mea pe care inca il descopar, care m-a invatat multe, care mi-a scos oameni geniali in cale, oameni diferiti, oameni de la care am avut ce sa invat si oameni pe care am invatat sa-i evit.
Am adorat orasul pe prima data de cand l-am vazut si nu m-as mai intoarce la linistea morbida cu care ma invatasem atat de bine acasa. M-am obisnuit cu o agitatie continua, cu oameni mult prea ocupati sa-si ridice ochii din telefoane, cu aglomeratia de nedescris din trafic si din mall-uri si am invatat sa ii privesc cu uimire si satisfactie.
Mi-am dovedit ca sunt facuta pentru viata de oras vesnic treaz (chiar daca intru in panica pe la orele 22 fiindca nu sunt acasa desi strazile sunt luminate si oamenii abia atunci ies la plimbare si chiar daca ador orele de liniste cand ajung acasa si sunt doar eu cu mine)
Stilul de viata ti-l alegi. Poate daca nu aveam ocazia sa fac acest pas ramaneam la stagiul de intrebare (cum ar fi fost daca imi asumam acel risc?) Dar uite ca am aflat!
Pentru voi cum a fost cand ati dat nas in nas cu un oras strain?
Fotograf: De Bona Virgil
Eu locuiesc intr-un oras si mai mic ca și Craiova. Un orasel in nordul tarii, acolo unde agati harta in cui. Sincer sufar dupa agitatie, evenimente si toata frumusetea pe care o ofera Bucurestiul. Aici nu se intampla nimci nici bun dar nici rau 🙂 Cum zici si tu, mi-ar fi teama pt ca sunt o multime de nebuni pe strazi insa mi-ar placea sa traiesc intr-un oras mai mare chiar si Bucuresti. Momentan e prea tarziu pentru o schimbare insa ma multumesc si cu locul unde stau. poate asa a fost sa fie
Imi place Bucureștiul, mereu ma întorc la el cu drag însă, mai mult de o săptămână nu pot sa stau. Simt ca ma sufoc si am nevoie de liniștea și aerul curat din orașul meu.
Am locuit 7 ani in Bucuresti. Foarte aglomerat, galagie, agitatie, oameni vesnic pe fuga sau cu chef de mistocareala, obositi, etc. Taximetristi prea insistenti, bucuria mea daca gaseam unul decent care nu cerea mai mult. Oportunitati mai bune pe domeniul meu n-as zice ca am avut, este ok peste tot, iar mizeria,aglomeratia si conditiile mediocre la super pret m-au convins sa ma mut. Nu regret.
M-ar atrage doar din privinta evenimentelor si diversitatii de care sunt privata intr-un oras mic. N-as putea trai insa in asemenea agitatie.
M-ar atrage din privinta evenimentelor si diversitatii de care sunt privata intr-un oras mic. N-as putea insa trai in asemenea agitatie.
Am fost în câteva orașe și pot spune că mi-a plăcut să descopăr un aer nou, clădiri diferite, diverse străduțe ascunse și necunoscute mie. Cu toate acestea, tot simt o legătură strânsă cu orașul meu natal. ? Frumos articolul!
Multumesc frumos! <3
Mă bucur ca te-ai acomodat. Eu, din păcate, urăsc agitația din capitală , dar m-aș muta oricând la Brașov sau Sibium
Eu locuiesc in Bucuresti de doi ani si pot sa spun ca pana acum imi place. Imi place agitatia si viata de noapte pe care o ofera orasul, dar pe langa asta, urasc uneori cand vad atatia provinciali ( desi si eu sunt unul din ei) 😀
Am stat in Bucuresti 3 luni. A fost o experienta destul de placuta, insa mi s-a parut mult prea agitat pentru mine. Nu cred ca as locui acolo. Sentimentul de debusolare in gara l-am avut si eu. Doar ca eram doar in tranzit, trebuia sa mergem spre aeroport. Sper ca intre timp lucrurile s-au mai schimbat. In 2013 mergeai cu un tren pana ajungeai la o halta, undeva in camp, iar apoi de acolo plecai cu un maxi taxi. Am crezut ca nu suntem in capitala, sincer. Daca noua ne-a fost greu, un turist n-are nicio sansa decat sa ia taxiul. :)) si cu taxiurile am patit-o. M-a invartit o gramada si tot nu m-a dus unde voiam sa ajung. 🙂