Care e locul tău preferat din casă?

E greu să-ți imaginezi cum o să arate paradisul tău numit ”acasă”. E și mai greu să-l preschimbi în realitate, dar de fiecare dată când m-am gândit la cum o să arate casa visurilor mele mereu mi-am schițat în minte un colțișor doar al meu. Refugiul meu, o încăpere perfectă, în culori vesele sau schimbătoare, o cameră murdară plină de vopseluri sau o cameră goală.

Ei bine, până ajung să-mi schițez visul la cheie, rămân în același loc din care scriu și acest articol. Fiecare om în parte are locul său preferat din casă unde se simte cel mai bine, unde gândește mai limpede, unde se relaxează cu adevărat și unde știe că acolo își găsește inspirația pentru viață, scris sau vis. Uite că acel loc, pentru mine, va fi și va rămâne – patul. Oricât de infantil o să sune ceea ce încerc să vă explic, vreau să-l vedeți ca mai mult decât o saltea rece unde oamenii se odihnesc.

Diminețile de weekend aici? Ce-ți mai trebuie? Oh… poate o cafea și niște desene animate! Copilul din mine zâmbește

Având în vedere că am locuit de-a lungul timpului în spatii destul de mici, iar mobila era aranjată în așa fel încât patul să fie în mijlocul camerei și să ocupe cel mai mult spatiu, el a ajuns să fie transformat în mai mult decât un loc de dormit. Când eram copil, dormeam cu mama, nu aveam un loc preferat. Orice podea din casă unde îmi erau jucăriile era și locul meu preferat. Orice poziție comodă pe care o găseam pe parchet sau covor era crâmpeiul meu de odihnă sau inspirație. Până la 13-14 ani când am primit camera mea, podelele deveniseră locurile cele mai încăpătoare, vaste și perfecte pentru orice năzbâtie voiam să fac.

Odată ce am primit camera mea, cu biroul care stătea într-un colt, am descoperit calculatorul, jocurile și internetul, așa că am căutat comoditatea pe orice scaun mai moale pe care îl aveam în casă. Uite așa s-au mai dus câțiva ani, în care m-am tot gândit de ce am dureri de spate când făceam yoga și stăteam în ”poziția câinelui adormit” pe un scaun din lemn masiv.

Odată cu liceul, facultatea, masterul, căminul și acum, chiria, zona patului, pernele comode, orice gustare la-ndemână și tot spațiul ăsta moale și confortabil la dispoziția mea, au devenit locul ideal pentru activitățile mele referate. Filme, jocuri, internet, informații, social media, inspirație, scris, desen, schițe, jurnale, studiu, cumpărături, muncă, tabele, programări. Toate se fac din cel mai confortabil loc. Din pat! Astea și alte câteva lucruri, dar nu intrăm în detalii că nu e cazul acum. Șșt!

Am un patuț destul de comod, poziționat în colțul camerei, cu fața spre ușă. Este poziționat în diagonală cu televizorul si departe de fereastra din stănga. Cum mă ridic pot să-mi văd holul si ușa principală, este aranjat foarte girlish și extrem de împopoțonat cu pernuțe și păturici calde pentru friguroasa de mine. Este locul ideal, mai ales pentru că nu poți să cazi din el prea ușor, așa că ai spațiu căt să te joci cu un animăluț pufos și dormic de iubire (Maia), este poziționat perfect față de televizot pentru că din cam orice unghi poți privi bine și are o noptieră mică lângă pentru laptop, pahare sau gustarele pe care Maia să le de-a jos și să facă un mic dezastru oricând are chef. Vis!

De aici clar nu m-aș mai trezi la timp și aș întârzia la muncă zilnic. Cum să reziști frumuseții ăștia?

Nu pot să funcționez normal, ca un om matur și organizat, desi îmi place să cred că sunt, și să lucrez la un birou, să fac cumpărăturile din magazin, să joc jocuri pe un play station sau să mă uit la un film de pe o canapea. Totul se învârte în jurul acestei mări moi și perfecte pentru activitățile mele creative și nu numai.

  1. Este destul de plictisitor să lucrezi de la un birou, mai ales că îți trezește senzația de constrângere și limitare a muncii pe care o faci, poziția pe scaun poate fi una nu foarte comodă, iar spatele parca mai striga după ajutor din când în când (asta pentru că are sechele de la ”poziția câinelui perpelit” de acum câțiva ani).
  2. Să te uiți la filme de pe canapea, din living? Chiar dacă la FAVI.ro găsești sute de modele de canapele, păi dacă adormi? Nu te poți întinde să te faci comodă (poate unele canapene o fac)? Nu ai o păturică și o pernă moale lângă tine? Cine te duce în brațe până în cameră să te pună în pătuț și să știi că te poți întinde cât vrei pentru că e loc destul.
  3. Cumpărături din magazin? De ce? Păi la câte modalități și câte site-uri există, nu e mai bine să stai acasă, în pătuț, cu o cafea caldă lângă tine și să scrolezi la greu prin miile de modele de așternuturi și culori tot de pe FAVI.ro pentru ca locul tău (meu) preferat să radieze mai ceva ca soarele dimineața? Eu zic că de-asta s-au inventat paturile și deja se depășesc pe ele în cate forme și mărimi există.
Dacă aș avea asta acasă cred ca aș adormi intenționat pe canapeaua aia pentru că pare tare cozy. Și pun pariu că se transformă si-n pat. Ieeei!

Oamenii caută confortul și căldura. Vor să se simtă bine acasă, să lucreze cu drag fară să simță vreo presiune, să se simtă liberi și comozi, să urmărească filmele preferate din cele mai fine așternuturi și să-și scrie povestea fară să amorțească în vreo poziție chinuitoare. Uite de asta pentru mine, personal, patul a devenit locul ideal. Nu știu dacă se datorează modului în care am crescut sau faptului că mama are prea multă mobilă în casă, nu știu dacă e datorită faptului că locuiesc singură și am o senzație profundă de libertate, dar stiu că dintr-o saltea am reușit să fac un adevărat paradis moale în care visez și unde îmi scriu povestea zi de zi.

Zi tu că poți alege doar una!! Te provoc!

Asta ca să nu mai adaug că îmi este cel mai de temut dușman dimineața, mai ales când sună alarma și trebuie să-l părăsesc, dar și cel mai drag prieten seara, când după o zi istovitoare de muncă mă primește cu brațele deschise oricât de obosita aș fi.

Urmează o serie de fotografii care s-aaaar putea să îți placă prea mult și s-aaaar putea să vrei să-ți redecorezi casa. Dar nu garantez. Dar in proporție de 98% s-aaar putea să am dreptate. P.S. Doar pe FAVI.ro

Începem cu ceva simplu care crează dependență rapid! Coooozy!
Rupem basmul si ne trezim acasă la Regina castelului de catifea! Opumență si mult moooooov!
Da. cățel, și eu m-aș simți la fel acolo!
Panoramă de poveste pentru un poet
E un pătuț pentru o mică prințesă! Pe mine una mă duce cu gândul la Jasmin… Aladin. De poveste
Alb ceresc, cozy place! Paradise!

Care e locul tău preferat din casa? Tu unde visezi? Ce te inspira?

Articol scris pentru SuperBlog 2020 – ediția 21 – proba 5

One Reply to “Care e locul tău preferat din casă?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *