Prin niște faruri mari, aprinse seară de seară, ea vede altfel fiecare km pe care îl parcurge. De la nivelul solului încins, în nopțile de vară prea calde, ea privește atentă. Pe șosele lungi și liniștite, line și goale, ea cântî odată cu tine.

Poate tu ești atent la semne și la GPS, ea e atentă la roțile care se dau peste cap cu viteză pe autostradă, ea miroase fiecare cm de asfaltul încins și cu ochii pironiți în față luminează întreg drumul. Indiferent de unde mergi, ea e cu tine. Iți cară bagajele alea prea multe pe care le iei mereu pentru că nu te poți decide ce e mai potrivit pentru 2 zile la munte. Face față drumurilor înghesuite, mașinilor grele și bătrâne lângă care poposește cu orele pe șosele prea aglomerate, suportă schimbările prin care o forțezi să treacă, acceptă anvelopele alea de iarnă sau cele pentru vreme mai frumoasă, apreciează când e curățată, ceruită și lustruită ca un diamant prețios. Este mereu pregătită să iți sară în ajutor când întârzii dimineața și doar pe ea te mai poți baza. Este acolo când ești rătăcită într-un oraș nou și te scoate din belele.

La un alt nivel, dacă stai să te gândești, o mașină nu e doar un obiect în care ți se scurge portofelul, nu e doar un mijloc mai simplu de transport, nu te duce doar din punctul A în punctul B cât de repede poate; ea este mai mult.

Adu-ți aminte când ai cumpărat-o, când te-ai bucurat de ea prima dată, când te-ai urcat la volan, când ați făcut cunoștință și ai știut că toată lumea e a ta. Adu-ți aminte prima blocare în noroi, primele roti disperate care se învârteau în gol și iți pictau portiera în culori închise, adu-ți aminte prima ploaie în care ai lasat-o singură în stradă și iți părea rău de ea. Adu-ți aminte când ai parcat-o prea departe și nu mai știai pe unde să o cauți căci nu avea gura să te strige. Mai ceva ca un copil.

Ai trecut cu ea prin niste peripeții de zile mari. Prima întălnire romantică, în care ea nu și-a scuturat ghetele afară și toată zăpada ți-a murdărit covorașele auto, parca și mașina a strâmbat puțin din capotă când a văzut. Prima ceartă cu ea ăncare a ieșit nervoasă din mașină și ți-a trântit portiera, ai plâns odată cu mașina aici, recunoaște.

Adu-ți aminte primul drum lung, în care aveai neapărată nevoie de un cârlig de remorcare Audi (pentru ca asta e mașina ta preferată) pentru că nu aveai cum să cari altfel toate bagajele familiei. Adu-ți aminte prima pană, primele emoții când nu știai de ce nu mai funcționează așa cum iți dorești, până și ea strigă când are nevoie de ajutor.

Multă lume este de părere că mașina este un obiect de care te folosești când ai nevoie, dar dacă nu primește grija de care are nevoie, acest obiect poate să părăsească familia mult prea devreme; precum un cățel, dacă a crescut, nu înseamnă că nu mai face parte din familie. O mașină vede lumea de jos, te apară de viscol și ploaie când ești sinistrat pe un drum necunoscut, te încălzește și te răcorește în funcție de vremea de afară, te duce unde ai nevoie și nu cere prea multe. Prin ochii ei, drumurile sunt cele mai ferite de pericole atunci când are grija de cine o conduce. Prin ochii ei, grija pe care i-o oferi îi oferă și ei o viață lungă.

Îmi aduc aminte vechea mașină a bunicului, clasica Dacia 1310, nici o zgârietură, niciun moft, era o mașină bună, era din familie și a rămas în familie mai bine de 40 de ani. Și acum mai merge, bătrânește, dar la câtă grijă a avut de ea, a devenit în timp o comoară la casa bunicului.

Orice rezistă, orice știe să iți arate respect și mulțumire, chiar și un simplu obiect, o tonă de fiare. Mașina e acolo ca să iți facă viața mai ușoară și să te îmbrățișeze când iți merge greu. Nu o trata cu răceală. Învelește-o când e prea mult soare, îngrijește-o când a plouat peste ea, repar-o când tușește de la zilele prea încărcate, curat-o când a trecut de o iarnă grea, căci și ea te servește de fiecare dată.

Articol scris pentru SuperBlog 2020 – spring edition. Proba 5

Please follow and like us:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *