Astazi este pentru suflet

Incerc sa scriu cat de des pot si despre lucruri si oameni care intr-adevar ma surprind. Asa ca uite un articol scurt despre una din zilele alea urate de romani, dar destul de draguta spre final.

Este luni, este dimineata, este frig, oamenii se inghesuie, masinile sunt bara la bara si facem turturi prematuri la gura si ochi pentru ca inca nu s-a inventat haina, geaca, pantofii sau chilotii incalzitii pe baterii (inca astept geniile sa-si faca treaba).

Ora tarzie, departe de munca, ratb-uri intarziate, oameni nelinistiti, inghesuiala si lumini reci. Se simte inceputul de iarna, de vreme friguroasa si imi aduc aminte ca e foarte aproape Craciunul, cadourile si cozonacii mamei.

Una peste alta, printre voci suparate, cafele aburinde si un scaun gol, ajungem si la munca, la birou, locul in care iti petreci majoritatea zilei si nu vezi alta lumina decat cea a monitoarelor din fata ta.

Unul din lucrurile care mi-au pus capac si care m-au facut sa realizez ca am crescut este asta: nu poti sa iesi afara sa te plimbi, sa stai si sa te bucuri de vremea frumoasa in mijlocul unui anotimp rece pentru ca ai o responsabilitate. Trebuie sa muncesti. Si trebuie cu adevarat!

Dupa ore petrecute pe scaun, intr-o atmosfera destul de tomnatica (asta pentru ca intra gerul in mine prematur de fiecare data si indiferent ce as purta mie imi e vesnic frig) se apropie si momentul in care vrei sa te bucuri de deconectare.

Primul pas pe care il faci afara din birou este primul pas care te deconecteaza, mintea ti-o ia pe o carare diferita, oamenii ti se par mai zambitori si deschisi pentru ca este sfarsitul zilei. Dar stai! Ca pana acasa e inca drum lung.

Ca sa va detaliez, eu stau la o ora de birou asa ca am zilnic 120 de minute in care sa observ oamenii, sa ii citesc sa ii privesc si sa ii ascult.

Uneori majoritatea oamenilor pe care il observ, care fac sau spun ceva sunt destul de amuzanti, dar de data asta am vazut o alta fata a magnificului RATB.

Umanitate.

Am vazut cea mai linistita si rabdatoare mama. Ceea ce nu credeam ca mai exista. Era pe scaunele din fata cu fetita ei de maxim 3-4 ani. Explicatiile pe care i le-a dat cu privire la motivul pentru care nu ii cumpara ce voia mi s-au parut atat de pure, reale si adorabile. Sa ai puterea sa ii explicit unui copil de varsta asta niste lucruri pe care multi nu le inteleg nici la 20 de ani mi se pare uluitor. Pe un ton cald, calm, deschis, cu o voce lina si totodata punctand fiecare nota importanta din acea discutie, aceasta mama mi-a dovedit ca unamitatea, rabdarea si puterea unei femei hotarate este mai presus de multe ale nimicuri pe care noi ne consideram importante. Sunt momente in care cateva cuvinte spuse asa cum trebuie pot sa schimbe totul.

Am vazut doi batranei care-si vorbeau respectuos, calm si la fel de rabdator. Unul mai in varsta, care isi regenera inima prin plimbari la Lacul Morii si altul, care ii ducea lipsa in cartier. Poate era o prietenie, poate era pura amicitie sau respect fata de vecini, insa atmosfera pe care cei doi au creat-o la lasarea serii mi-au dovedit ca ochii unui om si inima ii pot ramane pure, daca stie cand si cum sa le apere.

Asta e pentru suflet.

Tu ai grija de el?

 

Fotograf: Andrei Lupu

MUA: Adina Naon

Hair stylist: Andreea Lorena Capraru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

© 2018 Daiana . Powered by WordPress. Theme by Viva Themes.