Am plecat de la premise că oamenii sunt precum diamantele, însă am uitat să menționez că “diamant” are mai multe înțelesuri. Pietrele sunt prețioase chiar și pline de noroi, asta pentru că au rostul lor în lume, poate ajută o gâză să se adăpostească de ploaie și prădători, poate ajută un animăluț să își facă căsuță sau este baza unui cuib de păsări. Pietrele în general sunt asociate cu ceva murdat, greu și fară valoare, dar când te uiți mai atent la ele, până și acele pietre urâte pe dinafară ascund ceva plăcut în interior.
Gemologia este știința care studiază, clasifică și evaluează pietrele prețioase, este o ramură a mineralogiei și este cea care iți spune și iți dovedește cu argumente solide că fiecare piatră prețioasă sau semiprețioasă are un rost, o menire și o frumusețe aparte. Lumea cristaloterapiei este lumea în care fiecare pietricică îți este desemnată pentru a-ți îmbunătății viața. Fiecare zodie are comoara ei prețioasă, iar pietrele norocoase și destinate ție așteaptă să fie purtate, păstrate sau oferite cadou persoanelor dragi.
[oxilab_flip_box id=”1″]
Eu de exemplu mereu am fost atrasă de culorile tari, puternice, dar și de cele feminine, deschise, opace. Am încercat să am pietrele mele caracteristice și să fiu atentă ce mi se potrivește, ce trebuie să îmbunătățesc și ce înseamnă puterea capricornului în materie de pietre semiprețioase.
Onix, Ametist, Aventurin, Lapis lazuli, Cuarț fumuriu, astea sunt cristalele care țin un Capricorn în picioare, cele care îi dau putere și cele care îl formează, de asemenea pentru simpla pasiune pentru frumos am ales să am și cteva pietre ale dragostei, organizării si fidelisății și prosperității.
Dacă este prea greu de înțeles ce înseamnă piatra semiprețioasă eu le-am văzut frumusețea într-un team building anul trecut.
Story time
Am plecat la Castelul Peleș într-o mini excursie cu câțiva colegi de serviciu de la acea vreme și ne-am bucurat de o vreme și o atmosferă ideală. Fiind început de iarnă am prins și puțină zapadă, dar și puțin soare. Călătoria și plimbarea din acea zi era uimitoare.
După cum bine știți la Peleș cum se găsesc pe la majoritatea atracțiilor turistice de la noi din țară și de peste tot, exista o potecuță plină cu oameni durdulii, în spatele unei tarabe pline cu frumuseți tradiționale care te atrag imediat de cum le vezi. Normal că am trecut și noi pe acolo, dar ce m-a atras pe mine nu au fost tarabele încărcate cu detoate, cu bunătăți sau creații care mai de care mai sclipitoare și zgomotoase. Abia trecusem de toate tarabele când m-am oprit la o băbuță. O doamnă în vârstă, îmbrăcată cu ce avea ea mai gros prin casă, în fața unei tarabe mititele unde vindea pietre semiprețioase. M-am oprit. I-am privit de departe câteva brățări și coliere. M-am apropiat și ea m-a văzut: “Sunt toate făcute de mână.” Am zâmbit. Mi-am dat seama câtă muncă a pus în acele coliere și cât de mult avea nevoie de bani și de sprijin. I-am zâmbit încă o dată, m-am apropiat de standul cu lucrările afișate ale doamnei și mi-ai pironit ochii într-un colier. “E cuarț alb – e frumos nu-I așa?” I se citea naturalețea și sinceritatea în ochi. Nu voia să îmi vândă mie bijuteriile ei, voia să văd că într-adevăr sunt frumoase, sunt prețioase și sunt muncite. Mi-ai aruncat privirea la o altă bijuterie: “Ăla e turcoaz.” Arătam spre alte bijuterii doar să o aud spunandu-mi ce sunt și în același timp mă gândeam ce să cumpăr. Era clar că nu o să plec de acolo cu mâna goală. Nu pentru că eram înnebunită după bijuterii, ci pentru că văzusem o frumusețe aparte în ce avea aceasta băbuță acolo.
“Ai făcut un om fericit azi!” Asta mi-a zis un coleg după ce am plecat cu o plasuță mică de la tarabă. Și avea dreptate: “Au și eu nevoie, au înghețat destul aici” Adevărat din nou. Înghețaseră, nu pentru că era frig ci pentru că stăteau acolo cu orele, într-o potecă la umbră, la început de iarnă. Nu știu daca ați observat, dar dacă stați pe loc, iarna, la umbră vi se face frig mai repede, nu se compară cu o plimbare pe care o faceți pe drumuri luminate și bătute de soare. Peleș este, până la urma, în Sinaia.
Top 12 pietre prețioase pe care e bine sa le ai în casă:
- Malachitul – un cristal protector în special pentru cei care călătoresc cu avionul sau pe autostrazi aglomerate,
- Ametistul – calmează mintea, curăță blocajele pentru a oferi pace și seninătate. Ajută în cazurile de insomnie, dacă ai o minte hiperactivă,
- Cuarțul roz – Este o piatră a iubirii pure. Cunoscută și sub denumirea de „piatra iubirii necondiționate”, acest cristal este, pe cât de delicat, pe atât de complex și puternic vindecator,
- Onixul – absoarbe energiile negative. Are puterea incredibilă de a schimba energia negativă în energie norocoasă, fructuoasă, care poate transforma situaţiile rele în binecuvântări,
- Turcoazul – iţi oferă protecţie şi succes în tot ceea ce întreprinzi. Purtându-l zilnic te protejează de accidente şi de evenimente neplăcute,
- Chihlimbarul – simbol al încrederii în sine şi al calmului. Îîţi calmează sistemul nervos central atunci când îl porţi. În plus, el aduce schimbări pozitive în viaţa ta şi-ţi formează o barieră de protecţie contra energiilor negative,
- Granat – aduce noroc în carieră,
- Citrin – pentru noroc în vânzări,
- Piatra lunii – o piatră conectată la energia lunară, încurajează visul lucid. Echilibrează mintea cu emoțiile noastre,
- Jadul – cunoscută ca piatra visurilor, îmbunătățește înțelepciunea și este un simbol al purității și liniștii.
- Fluoritul – Te lupţi să găseşti un scop în viaţa ta? Nu poţi să te concentrezi asupra a ceea ce este cu adevărat important pentru tine? Fluoritul ne ajută să ne readucem în realitate cu claritate şi viziune nou descoperită după o lungă perioadă de căutări.
- Perla – îți deschide inima. Este un simbol al feminităţii, al autenticităţii şi al frumuseţii, acestă pietră preţioasă te ajută să fii mai caldă, mai calmă şi mai iubitoare cu cei din jur.
Ce inseamnă frumusețea unei pietre semiprețioase?
Ce voiam să subliniez este că am văzut frumusețea în lucruri mici, în zâmbetul doamnei de la tarabă și în dragul cu care ea își vinde munca. Pietrele sunt uimitoare, Sunt frumoase, se potrivesc la diferite ținute, le porți cu drag și iți mai poartă și ele noroc. Având în vedere că eu am patru pietre prețioase acasă, vreau să vă spun că viața mea de la această călătorie la castelul Peleș și până în prezent este destul de bună.
Poate au dreptate experții, poate pietrele chiar iți organizează viața, te îmbărbătează, iți aduc fericirea și sunt talismanele norocoase pentru momentele prea dificile din viață. Poate un set de cristale terapeutice îți ameliorează durerea, te scapă de o grijă sau îți trimite gândul departe de probleme. Nu zice nimeni că trebuie să freci două pietre în mână ca să scapi de boală, dar o poți prevenii cu puțină magie pe care ele ți-o oferă și fară să știi uneori.
Articol scris pentru SuperBlog 2020 – spring edition. Proba 11