Jurnal de Croitorie: între ațe și teorie

Când am primit cadou o mașină de cusut acum ceva ani, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult, nu mă așteptam să o folosesc la aproape orice, cu orice găseam și nici pe departe să ajung să învăț atâtea lucruri.

Cu timpul, programul s-a încărcat la mine în casă, iar odată cu slujba de la birou, am limitat din ce în ce mai mult timpul dedicat lucrului manual, hobby-urilor și timpului creativ. Țoață lumea știe că dacă nu reușești ceva din prima îți e din ce în ce mai greu să crezi că, la un moment dat, o să reușești. Mai ales când vezi prin tutoriale și sfaturi pas cu pas cum trebuie făcut un lucru și ți se pare tare simplu.

În orice pasiune sau hobby pe care îl ai, practica face totul perfect. Practicând și dedicând o parte din timpul tău acelei forme de artă, stângăcia de la început începe să dispară și odată cu ea începi să iubești tot mai mult ce reușești să faci singur cu mânuțele tale.

Experiența mea cu mașina de cusut primită în dar a fost un adevărat carusel de emoții.

La început mă gândeam 24 din 24 la acel set de ațe și culori pe care voiam să le testez, cu care voiam să mă joc, pe care voiam să le folosesc imediat. Așa se întâmpla de obicei când pun mâna pe ceva nou, e ceva de care auzisem doar până la un moment și din care știu că pot să fac ceva creativ. În același timp, aveam impresia că toate cunoștiințele legate de a croii efectiv o hăinuță se pot învață peste noapte. Credeam că, un mic manual de instrucțiuni e tot ce-mi trebuie ca să încep să fac rochii elegante în câteva minute.

Nimic mai greșit!

Desi eram acaparată de ideea de a crea ceva cu mâinile mele, ceva purtabil, nou, ceva ce nu găsești în magazine, ceva original, era de așteptat că nu totul se face așa ușor. 

Apoi, după frustrări mari și timp pierdut încercând să înțeleg la ce sunt bune piesele mașinii sau de ce trebuie să schimb modelul de cusătură, de ce bobina metalică nu ține ața sau o rupe, de ce nu reușeam să bag ața în ac din prima, de ce piciorușul îmi tot cădea pentru că uitam frecvent să-l fixez, de ce nu fac diferența ditnre un picioruș standard și cel pentru fermoare, (mai ales pentru că am tot schimbat fermoare), de ce sunt atâtea accesorii de croitorie și multe alte probleme pe care nu știam cum să le mai înțeleg și cum să le rezolv, am hotărât să fac un pas înapoi, să nu mai visez la rochii de bal și să încep cu ceva simplu.

Într-o zi mama a venit la mine în cameră cu o bucată de material albastru, foarte frumos, pe care îl luase de la bunica mea și care era numai bun ca eu să-mi încep “cariera” de croitoreasă. Mama, având mai multe cunoștiințe în domeniu decât mine, mai ales că avem croitorese în familie, a încercat să îmi explice cum să îl folosesc și ce e indicat să fac din acea bucată de material. După una alta, am hotărât să facem o fustiță din acel metru de mătase.

2 zile mi-a luat să termin magnifica fustiță, 2 zile în care mama s-a distrat teribil pe seama mea mai ales pentru că nu îi venea să creadă că îmi poate lua atât de mult să cos. 

2 zile în care am lucrat câteva ore bunicele doar să-mi dau seama cum se coase, cum se măsoară, cum se probează, unde se pun boldurile, unde trebuie însemnată fustița, de ce trebuie cusută pe dos, cum se face un tiv și niște pense, de ce trebuie tăiat materialul într-un anumit fel, cum se pune un fermoar și un năsturel. 

Nu pot să spun că nu mai avusesem tangente cu ața și cu acul până atunci, însă să văd totul prin ochii unei mașini de cusut care mă bătea efectiv la fiecare rotire de ac, era ceva incredibil.

Desi am muncit 2 zile pentru acea fustiță, mi-a plăcut enorm rezultatul și am purtat-o țoață vara. 

Iar pentru că pasiunea pentru ac și ață nu trecuse în 2 zile și oboseala acumulată nici nu se mai simțea, mă trezeam adesea în weekeduri încercând să modific diferite bluze, fuste, să strâmtez pantaloni, să schimb fermoare, să acopăr eventuale deșirări, să repar hainele bunicului prea vechi, să înlocuiesc fermoare și nasturi la greu.

Cea mai mare provocare de care nu am scapăt nici în ziua de azi și care îmi rămâne și cea mai mare temere cu privire la o mașină de cusut este momentul incredibil în care iți sare ața din ac, mașina se blochează, pedala nu mai merge și colac peste pupăză, ți se mai rupe și acul. :)) Astea sunt cele mai mari coșmaruri pentru fiecare croitor și, de asemenea, au rămas și pentru mine cele mai înfricoșătoare momente; mai ales când momentul oportun te prinde la mijlocul unui crac de pantalon și trebuie să desfaci totul pentru că nu mai ai ace de rezervă, iar de mână nu o să arate în veci la fel de bine.

Pe lângă toate ghinioanele pe care le-am avut cu mașina de cusut, pe lângă toate materialele pe care le-am stricat și seturile întregi de ace pe care le-am rupt, cu ajutorul acestei mașinării am învățat destul de multe cât să nu am nevoie de ajutor pentru a repera problemele minore legate de hainele mele.

Stiu să creez lucruri simple precum: fustițe, bluzițe sau fețe de pernă; stiu să schimb nasturi și fermoare.Per total știu, la nivel de începătoare, să folosesc o mașină de cusut, ceea ce îmi ușurează viața mai ales dacă am o urgență pentru vreun eveniment, rochia s-a crăpat și trebuie reparată în câteva minute. (Da, s-a întâmplat și asta, aveam tocuri cui, rochia era prea lungă și efectiv am făcut o gaură în ea)

Sfaturile mele pentru cine vrea să se apuce de croitorie este să aibă multă multă răbdare. Cred că e cheia în orice profesie, orice pasiune sau hobby. Ai răbdare, ia-o încetișor, muncește pentru tine și documentează-te cât mai mult!

Articol scris pentru SuperBlog 2020 – ediția 21 – proba 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *