breath

Prin acoperișul din sticlă

Sunt prea multe lucruri pe care se pune preț și prea puține care cer o atenție mai deosebită.

Românii nu știu să pună preț pe ceea ce contează, ci doar pe câți bani scot din buzunare.

Este adevărat că într-o lume pe fugă și într-o țară în care traiul nu este cel mai fericit, banii și importanța lor crește considerabil raportat la nevoile indivizilor. Ceea ce este important de menționat este faptul că există o dezinformare uriașă când un individ trebuie să ia o decizie importantă, de exemplu în legătură cu o viitoare locuință și nu știe de unde trebuie să înceapă.

Mereu visezi să ai o casă a ta, să stai pe verandă liniștit, să te bucuri de soare și de grădina-ți înflorită. Să te relaxezi pe un scaun în liniștea desăvârșită a curții și să te uiți spre cer mulțumit că ai reușit să-ți construieșți casa visurilor, pas cu pas, cu hotărâre și bine documentat înainte să porneșți la drum.

Azi, multe din construcțiile pe care le vedem ne pun pe gânduri. Nu se știe cât de corect sunt lucrate, dacă arhitectul a pus puțin suflet în acel imobil pe care tu urmează să-l achiziționezi și pe care vrei să-l transformi în acasă.

Este greu să ținem frâiele unei baze solide și să știm în detaliu ce este bine să cumpărăm, unde trebuie să mergem, cu cine e bine să discutăm, de ce acte avem nevoie și cum să ne apucăm de treabă.

Eu mereu am visat la o casă mică, bine așezată, liniștită, modestă, cu un desigm modern în stil minimalist, spațioasă pe care să o numesc cu mândrie… acasă.

Este și mai greu să îndrăzneșți să visezi la o așa locuință când banii de care dispui nu acoperă toate chestuielile, iar după părerea mea, cea mai mare problemă stă chiar în nucleu, la bază.

Nu am sărit niciodată la cum ar trebui să arate casa visurilor mele pe interior, m-am gândit intens, împărțind păreri pro și contra, la cât de mult ar trebui să investesc în bază, în proiect, în omul care are să-mi ridice casa, să o construiască, să îi dea o formă și să îi ofere stabilitate. Așa am învățat că e mai bine să nu pui accentul pe decorațiuni dacă vrei ca familia ta să aibă un acoperiș deasurpa capului 60-70 de ani de acum înainte fără să trebuiască să aduci muncitori și oameni să repare câte ceva an de an.

Așa am învățat că pașii cheie pentru o casă de vis stau în arhitectură, în stabilirea în cel mai mic detaliu al fiecărui amănunt esențial ca imobilul să se ridice de la sol mândru.

Ce trebuie să ai în vedere când îți construieșți o casă? Mai multe decât ți-ai închipuit. Și e esențial să îți faci un plan cu rădăcini adânci și să ții bine de fiecare hârtiuță. Nu uita – asta urmează să fie casa ta.

Cele mai importante documente de care ai nevoie când îți construieșți o casă:

Autorizația de construire – este dacă nu cel mai important, unul dintre actele vitale pentru ca visul tău să prindă viață. Autorizația de construire curinde:

1 Certificatul de urbanism.

2 Proiectul tehnic al construcției.

3 Avize și acorduri de amplasament.

Un alt pas important în construirea a ceea ce devine ușor-ușor acasă este studiul geotehnic – el se referă strict la limitele tehnice ale viitorului imobil: înălțime, lungime, lățime, apropierea de sursele de apă și gaze, înclinarea terenului, foraj, verificare ANAF, etc. În mai puține cuvinte este documentul de analiză tehnică.

Proiectul tehnic al construcției (PTC) este documentul scris și desenat. El e unul din pașii mei preferați pentru că de multe ori poți să arunci o privire la locul în care urmează să locuieșți și pe care să-l poți numi liniștit al tău.

Proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (PAC), normal că trebuie ca cineva să fie de acord cu planurile tale și să ți le accepte că mai târziu mășinile să-și facă loc pe teren și să pornească construcția.

Avizele și acordurile de amplasament se referă la acordurile scrise ale furnizorilor de rețele (apă, canalizare, gaze, etc)

Autorizația de construire este actul prin care Autorizația Publică Locală își dă acceptul pentru că tu să începi treaba.

Execuția construcției: partea amuzantă.

Nu uită de:

Polița de asigurare obligatorie a locuinței care asigură casa pentru riscurile de catastrofe naturale cum ar fi cutremurul, inundațiileși alunecările de teren. Nu uită însă că ea nu te despăgubește în caz de furtună. Dacă ploaia a fost atât de puternică încât a pătruns prin acoperiș și acum ajunge și-n casă polița nu este obligată să te ajute să-ți păstrezi banii în buzunar.

Extrasul de carte funciară, document necesar nu doar la edificarea construcțiilor ci și în alte scopuri cum ar fi vânzarea, creditarea, înregistrarea, dovadă solvabilității, etc.

Avizul de gaze naturale pentru autorizația de construire, documentul care atestă că racordarea viitoare a obiectivului va fi posibilă și că rețeaua de gaze naturale din zona nu va fi afectată de imobilul  care se dorește a fi autorizat. La fel de acționează și pentru apă și curent.

Eu mi-am imaginat casa în felul următor:

Punem la bătaie creativitatea, unicitatea și arta în sine, pentru că realizarea unei locuințe este o adevărată artă. O casă liniștită, într-o zonă ferită de nebunia orașului, O analiză amănunțită care duce la un proiectde casă cu etaj, pentru că de mică visam la o casă cu un etaj, unde să am un refugiu personal. Ori asta ori case mansardă, cu o mansardă frumos aranjată și un cer senin la care să mă pot uită prin acoperișul de geam, de unde să se audă ploaia răvășitoare în serile reci de toamna și de unde să te trezească soarele dimineață devreme în zilele de vara fierbinți. O căsuță cu o curte mare, verde, multe flori, o cărare lată, iar în stânga și-n dreapta să ai tufișuri mici verzi. O ușă mare la intrare care să te trimită direct într-o sală – living, în culori pastelate și cu un design minimalist. În dreapta ai scările spirală cu trepte de lemn, dar pe structura metalică, care te trimit spre mansardă sau etaj. În stânga ai bucătăria destul de spațioasă cu ușă dublă care dă spre curtea din spate, iar dacă mergi în față, traversezi livingul, treci de canapeaua galben-pui, te opreșți în față ușilor de sticlă care te trimit în zona de relaxare din grădina și te uiți în dreapta, o să ajungi în baia frumos aranjată în stil modern, unde culorile predominante sunt alb și negru.

Ziceam mai devreme de partea amuzantă a construirii și anume execuția construcției.

Aici oamenii, după miile de drumuri spre sute de locații diferite în vânătoarea de acte, devin mai zgârciți. Obiectivitatea se pierde din nenumărate motive, mai ales când planul inițial se mai schimbă sau cifrele cresc. Este bine să te gândeșți mai mult, să meditezi la cum vrei să-ți arate casă. Materialele folosite pentru ridicarea ei și calitatea acestora este al doilea pas important ca al tău acasă să crească odată cu tine și să nu îmbătrânească timpuriu. Lasă siguranța să vorbească și nu scoate la înaintare limitările financiare. Fii obiectiv și privește situația dintr-o altă perspectivă. Este o casă, nu un telefon nou. Nu trebuie să o repari într-un an, ea trebuie să te ajute te tine, să te apere și să te protejeze. Odată cu timpul ea trebuie să se adapteze și să reziste, să ofere aceeași grijă și pentru familia care urmează să o ai sau pentru generațiile următoare.

Oricât de mult mi-aș dori să primesc totul de-a gata și mâine să mă mut în casa visurilor mele, există câteva etape mai importante de care trebuie să am grijă când îmi proiectez locuința ruptă din rai. Majoritatea oamenilor merg în magazine uitându-se la elemente de decor pentru casă, pentru că astea se văd când ai musafiri, ei sunt interesați de cât de primitoare și frumos aranjată este. Nu te întreabă nimeni ce fel de materiale ai folosit în construcția ei, cine ți-a făcut proiectul, pentru că astea nu se văd. Oamenii sunt focusati pe lucrurile mai artificiale ale unei locuințe fără să realizeze că ceea ce e în acei pereți contează, pe ce se sprijină imobilul și cum a fost turnată fundație sunt secretul frumuseții ei. Așa am învățat eu să nu privesc subiectiv, să las deoparte floricelele și să mă concentrez de fundație, pe bază. Casa o poți înfrumuseța în timp, o poți schimba oricând, dar de ridicat o ridici odată.

https://aia-proiect.ro/

Articol scris pentru #SuperBlog2019 – Proba 7

Please follow and like us:
error

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *