Sfaturi de 10 pentru noua ta familie din 2020

Întemeierea unei famili în 2020 este un subiect destul de evitat, mai ales pentru că pandemia ne-a pus sub semnul întrebării tot viitorul, însă asta nu trebuie să îți întunece gândirea sau să șteargă cu buretele toate planurile pe care le ai.

Este adevărat că un copil este o responzabilitate uriașă, însă instictul materm nu are limite când o femeie știe că este momentul pentru o familie, pentru dragostea nemărginită a partenerului și brațele calde și iubitare ale unui bebe care depinde de părinții lui.

Daca încă ai întrebări cu privire la ce trebuie să ai în vedere pentru un viitor copil și cum ai putea să ai grijă de el înainte să vă întâlniți față-n față, eu vreau să îți dau câteva sfaturi și recomandări. Mămica din tine o să aibă parte de toate informațiile și de tot sprijinul posibil pentru momentul în care cel mic o să-ți spună de ce are nevoie fie prin mișcări din burtică, fie, mai apoi, din priviri surâzânde.

Stafuri numai bune de urmat:

  1. Alege să îi oferi o viață lungă și sănătoasă prin informarea cu privire la puterea celulelor stem,
  2. Planifica din timp o dietă echilibrată atât pentru tine cât și pentru viitorul tău copil și nu uita să incluzi vitamine, fructe și legume. Întârzie pe cât posibil cu dulciurile sau alimentele mult prea procesate,
  3. Citește cât mai multe despre nevoile copilului. Orice carte îți pică în mână este binevenită. Orice informatie te poate ajuta când nici nu te aștepți,
  4. Nu lăsa prețurile să te influenteze, gândește-te că, în materie de siguranță a copilului, ieftin nu e întotdeauna bun,
  5. Făi un curs de pregătire pentru naștere ca ziua cea mare să nu te găsească agitată și speriată,
  6. Mergi la doctor regulat, nu trage chiulul de la vreun control. Fii precaută și nu ignora vreo durere sau neregularitate care ți se pare că nu-și are locul lângă copilul tău,
  7. Încearca să-ți faci un cont de economii înainte sau imediat după nașterea copilului,
  8. Baby proof tot ce poate reprezenta un pericol pentru cel mic. Nici nu îți trece prin cap pe unde pot umbla copiii, curioși fiind. Ia-ți toate măsurile de siguranță.
  9. Nu uita să folosești un baby monitor cu sau fără funcția video dacă camera bebelușului este mai departe de a ta. Așa o să știi și pe timpul nopții că este în siguranță și îl vei auzi mai repede dacă are nevoie de tine,
  10. Păstrează-ți calmul mai ales dacă este primul copil, iar emotiile te copleșesc uneori.

Curiozități interesante despre pitici:

[oxilab_flip_box id=”11″]

Mică prezentare: Ce sunt celulele stem și ce rol au?

Organismul uman este format din peste 200 de tipuri de celule adulte diferite, cu funcții clar definite (ex. celulele musculare se contractă, celulele nervoase sunt responsabile de formarea și transmiterea impulsurilor nervoase, hematiile transportă O2 la țesuturi și preia CO2 ). Toate aceste celule somatice adulte provin dintr-o singură categorie de celule nespecializate cu caracteristici unice, celulele stem.

Dacă în viața intrauterină, celulele stem erau responsabile de formarea și dezvoltarea fătului, rolul lor rămâne esențial și pe parcursul vieții. După naștere, acestea sunt responsabile de reînnoirea periodică a celulelor adulte îmbătrânite, precum și de promovarea regenerării țesuturilor si organelor, după diverse boli, infecții, agresiuni ale factorilor de mediu etc, datorită capacității lor de a da naștere unei game diverse de celule somatice adulte.Aceste aspecte definitorii ale celulelor stem reprezintă fundamentul utilizării lor terapeutice pentru indicațiilor standard actuale ale celulelor stem hematoformatoare dar și a potențialului semnificativ de extindere în domeniul nou al mediinei regenerative.

Pentru a reuși să ai grijă de micuțul tău prețios, îți prezint 4 pași prin care celulele stem recoltate la naștere, se pot păstra în condiții de criogenie si reprezintă o rezervă importantă de sănătate, utilizailă în cazul unor afecțiuni grave.

  1. Este important să știi ce este placenta: Placenta este un organ complex și vital pentru dezvoltarea și creșterea armonioasă a embrionului și fătului. Pe durata sarcinii placenta îndeplinește multiple funcții. Ca urmare, cercetările medicale efectuate în ultima perioadă în întreaga lume au evidențiat că recoltarea placentei ar putea fi valorificată ca o sursă inestimabilă de celule stem cu un vast potențial de aplicabilitate terapeutică. Studiile actuale evaluează potențialul de utilizare a celulelor derivate din placentă pentru boli determinate de procese inflamatorii aberante (boli autoimune, boli inflamatorii cronice, fibroze), pentru promovarea și inducerea proceselor regeneratorii și reparatorii de la nivelul țesuturilor și organelor (ex. boli cardiovasculare, boli musculare, boli osteoarticulare).
  2. Trebuie să știi ce este sângele ombilical: Sângele ombilical reprezintă o valoroasă sursă de celule stem tinere, nașterea fiind momentul unic în care acesta poate fi recoltat. În viața intrauterină sângele circulant de la nivelul vaselor ombilicale și a placentei reprezintă “vehiculul” prin care se asigură aportul de oxigen și de substanțe nutritive fundamentale creșterii și dezvoltării fătului și preluarea substanțele nefolositoare (“deșeurile”) rezultate în urma metabolismului tisular al fătului. Imediat după nașterea copilului și secționarea cordonului ombilical, în vasele de sânge din cordonul ombilical și în placentă rămâne restantă o cantitate de sânge. În cazul în care nu se recoltează, sângele împreună cu cordonul ombilical și placenta se distrug, prin incinerare. Însă, prin recoltare și ulterior prin procesare, acest sânge poate fi pregătit și stocat ca o valoroasă grefă de celule tinere, cu disponibilitate imediată pentru transplant.
  3. Ce este țesutul de cordon ombilical: Cordonul ombilical face parte din anexele fetale, începând să se formeze încă din ziua 21-a de sarcină. Pe lângă rolul esențial de a asigura conexiunea dintre placentă și făt, în urma cercetările medicale efectuate în ultimii ani s-a constatat că în componența cordonului ombilical există 3 categorii importante de celule stem (celulele stem mezenchimale) sau progenitoare (celule progenitoare endoteliale și epiteliale). Pentru că fiecare din acestea 3 are un mare potențial de utilizare terapeutică, iar cercetările în domeniul tehnologiei de extracție celulară și aplicabilitate clinică sunt în continuă dezvoltare Cord Blood Center asigură procesarea integrală a fragmentului de cordon ombilical recoltat.
  4. Celulele stem recoltate la naștere ar putea trata cancerele de sânge:  transplantul de celule stem recoltate la naștere ar putea trata afecțiuni precum cancerele de sânge (leucemie, limfom), dar și bolile autoimune, cu mai mult succes. Totul se datorează unei echipe de cercetători de la Universitățile British-Columbia și Toronto, care după doi ani de studii, au descoperit proteina care inhibă capacitatea celulelor stem transplantate de a se dezvolta la potențialul maxim.

Cord Bood Center este de 20 de ani alături de familiile care au ales să facă o diferență majoră în viața copiilor lor. Cord Blood Center deține două laboratoare de procesare și două bănci de stocare, în Cluj-Napoca și Otopeni, ambele respectând toate regulile impuse de către autorități atât la nivel național, cât și la nivel european.

Serviciile Cord Blood Center permit recoltarea la naștere a tuturor produselor biologice disponibile: sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar (toată placenta).

Care sunt cei 5 pasi pentru recoltare:

  • Contacteaza Cord Bood Center,
  • Anunta telefonic sau prin mesaj recoltarea,
  • Primesti certificatul supa analiza probelor,
  • Stocarea grefei în containere speciale la -196° C, în spații de stocare cu monitorizare permanentă,
  • Grefele sunt stocate în băncile speciale ale Cord Blood Center și sunt dedicate strict familiei tale.

Nașterea unui copil este un moment plin de emoție și bucuri, dar implică și emoțiile de părinte îngrijorat pentru sănătatea și viitorul pruncului mai ales în primii ani de viață. Odată cu venirea lui bebe pe lume, pe lângă lacrimile de fericire și râsetele uimitoare ale copilului tău, vin și grijile și pregătirile pentru ceea ce urmează.

Ca mama nu trebuie să intri în panică și să devi o femeie extrem de speriată de potențiale pericole externe cu care o să se confrunte copilul tău, însă grija față de familie este pe primul loc, așa că este mereu recomandat să ai un as în mânecă.

Articol scris pentru SuperBlog 2020 – ediția 21 – proba 2

One Reply to “Sfaturi de 10 pentru noua ta familie din 2020”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *