breath lifestyle

This morning, with her, having coffee…

This morning, with her, having coffee (Dimineața asta, cu ea, la o cafea).

Asta a fost definiția lui Johnny Cash când a fost întrebat ce înseamnă pentru el, paradisul.

Când te gândeșți la ea nu ți se pare mare lucru, deși există de ani de zile și multă lume știe că o dimineață perfectă înseamnă o tigară și o cafea fierdinte. Dacă îți desenezi acest scenariu și alături de cineva drag, zâmbindu-ți  sincer printre razele de soare calde, deja ai și tu propriul paradis. Sau așa îl văd eu.

Cu timpul, cafeaua nu a rămas simplă. S-a schimbat, s-a dezvoltat, a evoluat, a dat naștere unor arome noi, unor gusturi desăvârșite, unei spume catifelate unice și unor momente parcă mai speciale ca niciodată.

Poate să fie definiția unei iubiri pătimașe, printre aburii călduți, mirosul puternic și gustul ce-ți trezește simțurile și îți pune sângele în mișcare.

De asemenea, poate însemna doza de energie la care tânjești într-o dimineață prea rece, când te opreșți la un dozator, pe jumătate adormit și îți comanzi repede un espresso sau o cafea caldă, poate simplă, poate cu lapte. Un prieten lângă care să-ți petreci minutele prea lungi din metrou, autobuz, din traficul criminal al unui oraș mereu treaz sau cu colegii la prima țigară a dimineții când vă adunați la birou.

Eu nu mă consider fidelă unui singur tip de cafea. Am mereu o curiozitate scăpată de sub control când vine vorba de această aromă atât de diferită. Ador gustul cafelei, puțin amăruie, cu un strop de cacao sau un cappuccino clasic perfect.

Dacă sunt pe fugă, uit de cafea. Ceea ce regret amarnic mai târziu. Parcă-mi înșel cel mai bun prieten, cel care îmi încălzește mâinile în metrou, în drum spre muncă.

Dimineața perfectă pentru mine este o dimineață ruptă din poveșți, păcat că se întâmplă atât de rar.

Să te trezeșți singur, cu mult înaintea ceasului. Să te ridici din pat ușor, cu gândul să încerci o cafea nouă, o experiență nouă, poate alături de un amic la fel de nou care să-ți umple ceașca imediat – un espressor inedit, ca cele de la Philips cu filtru de apă AquaClean care m-au făcut să iubesc cafeaua și mai mult, deși nu credeam că este posibil. Espressorul este de nelipsit din casa mea. Întregește bucătăria și diminețile prea lungi parcă sunt mai liniștite. Așa am găsit magazinul online magNET.ro și mi-am deschis o imensă poartă spre raiul cafelelor. Iubesc spuma unui cappuccino sau a unui frappe. Ador să savurez încet fiecare strop. Doar eu și liniștea dimineții. Să pătrundă soarele timid în casă, dar să ne lase să ne bucurăm de căldura aburilor ceștii de cafea. O pofticioasă mai mare decât mine nu am văzut. Să le încerc pe toate și nu aș putea spune că am o cafea preferată. Densă, acoperită de o spumă de lapte fină cu sistemul de lapte LatteGo ( cea mai ușoară și practică metodă prin care să ai zi de zi aromele preferate chiar sub nasul tău, la o atingere ușoară a unui buton) tare, fierbinte sau rece ca gheața, cu o picătură de aromă dulce. Asta e cafeaua pentru mine. O dragoste împărtășită de un espressor automat Philips curat, silențios, oferindu-ți o varietate de cafele, cu boabe proaspăt măcinate; mirosul ăla încântător care îți trezește poftă de cafea, de viață.

Când te gândeșți la ea, pare cel mai simplu lucru. O ceașcă aburindă, simplă, probabil puțin ciobită, veche, care are tatuat pe pereți linia cafelei, urma de cafea tristă când uiți să o bei pentru că ai întârziat.

Ador ceașca de cafea a mamei. Miroase a cafea și proastat spălată, are urme de gânduri și momente, are mereu alături o țigară, nu mai are toartă și este ciobită mult într-o parte. Ea nu o schimbă. Este ceașca ei de cafea, iar eu i-au luat exemplul.

Asta e cafeaua pentru mine.

Un ritual.

Articol scris pentru #SuperBlog2019 – Proba 4

Please follow and like us:
error

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *